Gălățenii s-au impus la Cluj în fața CFR-ului, scor 1-0, după un meci care a ridicat multe semne de întrebare printre conducătorii din Liga I.
Marian Iancu a lansat un atac fără precedent la adresa celor de la Oțelul, despre care spune că sunt împinși de la spate spre câștigarea titlului.
„Atâta timp cât Oțelul e împinsă de la spate, o echipă care nu face audiență, care se chinuie de doi ani să ia licență pentru Liga I fără să aibă nocturnă, noi nu putem să facem nimic. Licențierea lor a fost luată prin fraudă. Arbitrii nu au facut timp de 30 de etape nicio greșeală împotriva Galațiului. Mircea Sandu și Dragomir trebuie să ia atitudine. Deciziile se iau în favoarea fostului membru al „Cooperativei”, Marius Stan. Ce șansă să avem noi să câștigăm la Galați? Noi am reușit să ajungem pe primul loc într-un mod corect, pe noi nu ne-au arătat cu degetul că am câștigat un meci cu semn de întrebare. Sper ca meciul de la Vaslui să fie unul care să se dispute doar pe teren. „ a spus Marian Iancu la gsptv.
Finanțatorul lui Poli e pesimist în ceea ce privește vânzarea drepturilor TV din Liga I. „M-am liniștit și cu treaba cu drepturile. Nu se pot vinde niște meciuri din care mai mult de un sfert din ele nu există. Investim noi și Vasluiul milioane de euro, iar alții câștigă fără să joace unele meciuri.” a mai precizat patronul lui Poli.
Iancu a comentat și atitudinea unor oameni din conducerea CFR-ului, care se bucurau la golul înscris de Oțelul.
„Am înțeles că cei din conducerea CFR-ului se bucurau la golul Oțelului. Publicul clujean merită felicitat pentru atitudinea față de jucătorii săi”, a încheiat Iancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER